Povestea unei pietre

Piatra este chiar cea din poza de mai sus. Acum se odihneste la mine in camera alaturi de alte obiecte ce le strang.

Am cunoscut-o in Sighisoara. Era pe jos si mi-a cerut indurare, asa ca am adoptat-o.  M-am dus la un prieten bun ce l-am cunoscut zilele acelea in cetate. Oti il cheama. De fapt il cheama Attila(Otila), iar noi ii spuneam Oti. L-am intrebat: “Daca anul viitor, eu iti vorbesc despre faptul ca am luat piatra asta de pe jos, tu o sa-ti mai amintesti?” . Mi-a raspuns afirmativ, si nu stiu cum am inceput sa vorbim despre povestea pietrei.

Am ajuns la concluzia ca acea piatra reprezinta un testicul de pui de dinozaur. Nu se stie sigur in ce circumstante, dar acel pui de dinozaur si-a pierdut testiculul, ce s-a conservat in timp. Eu l-am gasit pietrificat. Am tras concluzia ca din cauza acestei pietre, pardon testicul, au murit toti dinozaurii.  Pai da, atunci acel dinozaur era un element foarte important pentru perpetuarea speciei. Seara aceea a trecut, iar noi nu am mai vorbit despre piatra. E posibil ca de abia acum sa afle ca eu am ajuns cu piatra la Bucuresti si o sa o pastrez pana cand o sa ajung din nou in Sighisoara sa ma intalnesc cu el, in cadrul festivalului ProEtnica.

Astazi lepadam amintiri cu Gabi si i-am spus ca am adus piatra acasa. Dupa putina vorba, m-am gandit ca e posibil ca Oti sau noi, sa nu ajungem la Sighisoara in acea perioada si sa nu ne intalnim cu el (e din Cluj). M-am gandit sa desemnez aceasta piatra, “piatra prieteniei“. Chiar daca nu ne intalnim in Sighisoara, tot va trebui sa ma intalnesc cu el anul viitor, undeva in tara pntru a-i da piatra. Dupa aceea el ar putea sa o pastreze un an si sa ne intalnim din nou si sa i-o dea lui Gabi.

Chiar daca nu ne vorbim prea mult, am putea folosi piatra ca o modalitate de a pastra o prietenie. Ne-am intalni o data pe an si am povesti despre nebuniile fiecaruia. In anumite momente, Oti era cel mai lucid dintre noi, gasca minune (Gabi, Beea, Oti si Eu) si ne-a inteles in multe privinte.

Voi ce credeti ca se va intampla cu piatra ?

 

“E trist” – Trademark

Surpriza! Minciuna. Dezamagire. Dezgust. Antipatie. Schimbare.

Cred ca o sa inregistrez expresia “e trist” pe undeva. Deci, da. E trist ca trebuie sa fiu ipocrit pentru a ascunde pareri despre o persoana, ca cele de mai sus. E trist cand aflii lucruri noi, iar perspectiva despre un anume eveniment ti se schimba.

E minunat sa realizez ca ma invinovateam pentru ceva pentru care nu eram eu de vina. E trist pentru ca as fi preferat sa nu ajung la concluzia asta.

However, acum e minunat, pentru ca nu mai am chef de ipocrizia asta. Bye-bye.

Acum spargem dintisori roz cu tesla; la propriu. Aaaahhhh, ce dragut !

Postul e trist, dar stiti de ce ? Pentru ca majoritatea celor ce-l citesc nu inteleg nimic din el. Nu-i nicio problema.

Zambiti, va rog !

Am un gramofon in camera.

Acum sunt intr-o stare de beatitudine cu un zambet cretin (dar nu fals). Mi-am inceput ziua tare meditativ, cu o plimbare de vreo ora jumatate pe bicicleta, apoi mi-am dat seama ca trebuie sa ajung la redactie. Voie buna, totul frumos, caci era sedinta. Ahh, ce-mi plac sedintele la redactie. Apoi vin fiert, cateva persoane, dupa care am mers cu Glad, la niste oameni foarte faini, haiosi si de treaba. Ajuns, acasa verificat mail-uri si conversatie draguta pe mess.

Nimic iesit din comun foarte mult, incat sa ma faca sa zambesc foarte mult, dar a fost o zi simpla si draguta si asta e de ajuns. Imi plac zilele simple si dragute.

PS: Am baut primul pahar de vin fiert pe iarna asta
PPS: Imi e dor de asta

Basescu “ucide” biciclisti

Acum ca sunt din nou impreuna cu iubita mea, ma deplasez din nou, mult mai liber si mai sanatos. Eu in general merg pe strada pe partea dreapta a benzii. Unii zic ca e periculos, dar asa merge marea majoritate. Ma rog.

Ideea este ca pe timpul campaniei, chiar a fost(inca este) periculos. Pe stalpii de langa strada au fost puse bannere cu Basescu. Problema este ca le-au pus prea jos, incat am sanse foarte mari sa ma izbesc cu moaca de unul dintre ele. Am doua variante: ma pot lasa in jos, sau le pot ocoli, intrand mai mult pe banda de masini. Daca am un ghiozdan in spate, nu ma pot lasa in jos pentru ca se loveste ghiozdanul de banner. Solutia ? Il ocolesc frumos, intrand pe mijlocul benzii, direct in fata unei masini ce vine din spate. Minunat, nu ?

De ce ti-e frica nu scapi. Ajungi in fata masinii.

Maine ma vad cu iubita mea…

E la spital. M-au sunat sa-mi zica ca e bine si ca maine o pot aduce acasa. Acum e sanatoasa. Avea o fractura. Acum au facut-o bine.

De abia astept sa plutim din nou impreuna si sa ne iubim
Bicicleta mea Bicicleta mea

Eu sunt chill

Imi amintesc cum urla Gabi : “Nu inteleg femeile !” si eu il ascultam. Un timp m-am gandit ca barbatii nu inteleg femeile in general. M-am gandit si la cartea aceea cu file albe in care “scria” ce stiu barbatii despre femei. Dar rahat, sunt misogin acum. Eu zic ca nu noi suntem de vina, ci ele, iar noi ne stresam ficatii degeaba, caci ele vor ramane la fel.
Oricum, daca te stresezi, e bine, baiat bun, ajungi la diferite compromisuri din diferite motive pentru respectiva. Daca esti chill si nu pui atata importanta pe un rahat un lucru banal o problema existentiala, esti un nerorocit.

Eu sunt chill.

Imi e dor de iubita mea…

Sta acolo singurica si neatinsa. De fiecare data cand intru in camera o gasesc intoarsa cu fundul la mine. Da, stiu ca e perversa, dar ea nu are fundul ca altele. Ma invita in subliminal sa o calaresc. Ma chinuie. Am parte de abstinenta si asta o simt de fiecare data cand sunt in RATB si-mi vine sa urlu. Da, imi vine sa urlu dar nu de placere; nu de orgasmul ce mi-l oferea zilnic cand ma facea sa simt ca plutesc. Nu, urlu de frustrare.

Acum imi e frig. Ma gandesc cum ma transpira. Ma transpira si nu se oprea pana eu nu eram multumit. Nu se oprea pana eu nu ajungeam acolo. Odata ajuns acolo, eu, ca un bou, o paraseam, iar ea ma astepta cuminte. Mereu ma intorceam cu gandul ca cineva sa nu o fi violat. Nu-mi puteam imagina ideea ca cineva sa o ia de langa mine, ca ea sa transpire pe altcineva si sa-i satisfaca nevoile. Tocmai de aceea cand ajungeam la ea, deja eram excitat din cauza faptului ca ma gandisem cum o sa o calaresc. Uite asa, uneori o fortam inca din start. Urla la inceput, dar apoi gemea frumos.

Acum imi e dor de gemetul ei. Imi pare rau. Nu am folosit lubrifiant ultima data. Am ranit-o. In plus, am fortat-o. Preludiul nu a existat, am calarit-o tare inca de la inceput, apoi a durut-o. A urlat, dar nu am ascultat-o. Am continuat intr-un mod barbar si ce era mai urat s-a intamplat.

E ora 03:23 dimineata(sau seara) si-mi este dor de iubita mea, bicicleta.
Inca are lantul rupt. Nu am ajuns cu ea in Decathlon pt ca nu m-a ajutat tata cu masina de serviciu. Nu stiu sa pun lant nou sau sa-l repar pe cel vechi + ca inca e in garantie.

Refresh !

Nu am mai scris de mult timp ceva pe blog. Adevarul este ca am fost foarte ocupat(nu ca asta ar fi o noutate). Dupa cum unii din cititori stiu, a avut loc evenimentul “Open Doors IV”(acum realizez ca nu l-am promovat deloc aici). Evenimentul mi-a ocupat foarte mult timp, dar cel mai important este ca a iesit. Nu conteaza cum a iesit, excelent, prost, sau doar bine. Cel mai important lucru il reprezinta implicarea redactiei. Am demonstrat inca o data ca suntem o echipa adevarata ce se mobilizeaza(unii mai greu, altii mai usor) atunci cand e nevoie. Sa va mai reamintesc ca nimeni nu castiga bani din toata chestia asta ?
Dupa ce am avut o sapatamana plina ochi, e nevoie de un refresh. Am dormit eu luni toata ziua, dar inca sunt in perioada de recuperare Postul acesta pe blog este un exercitiu de recuperare si desigur inca o ocazie de a lauda Teen Press-ul si de a-mi exprima afectiunea.

Iubesc Teen Press(in continuare)

E trist.

E trist. Cum mi s-a rupt lantul la bicicleta, zilele acestea am luat troleibuzul si autobuzul. E trist sa vezi un om cum cerseste bani pentru a-i cumpara copilului cosciug. E trist, cand te gandesti ca de vreo 4 luni de zile(de cand l-am vazut prima data), ii tot moare copilul si de fiecare data mai are nevoie de “250 de mii de lei vechi”.
Si stiti ce este de fapt cel mai trist ? Mereu vad cate o persoana ce-i da o hartie de 5 lei.

Ma enerveaza oamenii acestia ce vor sa dovedeasca cat de milostivi sunt ei si se simt foarte bine pentru ca au dat 5 lei unui sarlatan amarat ce vrea sa-si ingroape copilul.
Ma enerveaza faptul ca in ciuda campaniilor realizate, oamenii continua sa arunce cu banii catre orice cersator. Mi se pare si normal ca sunt atat de multi oameni fara serviciu, atat timp cat noi le dam bani asa, pe gratis.

Cred ca stiu care este problema mea. Ma oftic pentru ca unii oameni ce nici nu stiu sa vorbeasca corect, castiga mai multi bani decat mine.

Cum a fost la figuratie…

Zilele acestea am fost sa fac figuratie pentru un spot publicitar.
La ora 06:45 eram la intrarea in Politehnica, pentru ca acolo ne-a anuntat coordonatorul ca trebuie sa ne strangem. Unii dintre ei se mai cunosteau, altii pareau ca sunt pentru prima data. I-am dat buletinul unui coordonator si mi-a zis ca-l voi lua inapoi la sfarsit.

Am stat la intrare in Poli cam pana la ora 8:00. Apoi ne-am deplasat catre locul de filmare (o cladire anume din Poli). Acolo ne-am impartit pe 5 grupe, fiecare avand cate un coordonator. De aici, am stat foarte mult timp aiurea. Am mancat niste sandvis-uri(da, stiu ca nu se scrie asa), si am baut cafea, oferite de catre “angajatori” . La un moment dat, ne-a dus pe toti in sala unde se filma, ne-a tinut acolo, a selectat cativa si apoi ne-a trimis din nou afara, unde am stat o groaza.

Am gasit niste persoane faine ce mi-au vorbit despre mai multe agentii de casting si cum sta treaba cu filmarile. Am vorbit cu ei despre cluburi, muzica, and that kind of stuff.
Dupa aceea, ne-au chemat iar pe toti, Ne-au pus sa alergam pe acolo cam 1 ora, amai pastrat cativa, si apoi am iesit afara. Am mai stat ceva timp pana cand au venit cu listele si cotnratele facute pentru a ne da banii.

Renumeratia Remuneratia a fost de 40 RON. Am stat 10 ore, din care doar 1 am filmat. Am pierdut o zi de scoala si m-am plictisit ingrozitor. M-au deranjat o groaza de persoane inchise la minte, din cauza carora trebuia repetat cadrul, pentru ca ei nu erau in stare sa asculte.

Figuratia este buna, daca ai nevoie de bani si ai mult timp liber. Din pacate, nu e prea avantajoasa in timpul scolii.

PS: Vorbele coordonatorului meu, Catalin : “Radem, muncim,…platim“